„Grea e viața, măi bădie,/ Pretutindeni sărăcie,/ Birurile se țin scai…/ Ai… n-ai… dai!/ Biet românul, ca un câine,/ Fuge, fuge dup-o pâine,/ Vai de mama lui de trai…/ Ai… n-ai… dai!” Deși par scrise în zilele noastre de vreun cetățean necăjit din pricina taxelor și impozitelor prea mari, versurile au o vârstă venerabilă. Emblematice pentru omul simplu, chinuit de nevoi, dar gata oricând să înfiripe un zâmbet șugubăț în colțul gurii, versurile au fost scrise de Constantin Tănase și s-au aflat de-a lungul timpului pe buzele bunicilor și străbunicilor noștri.
În anul 1880, pe 5 iulie, vedea lumina zilei la Vaslui, într-o familie de oameni simpli, cel ce avea să devină întemeietorul teatrului de revistă românesc. Fără a fi un elev strălucit, a prins drag de teatru și chiar a încropit în adolescență o trupă, împreună cu câțiva colegi din Vaslui. Cu toate că dorința lui era să fie actor, s-a înscris la Liceul Militar din Iași, unde nu a reușit să intre, fiind respins la vizita medicală. La vârsta de 19 ani alege să meargă în armată, iar după satisfacerea stagiului militar, se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, școală pe care o termină în anul 1905. În anul 1919, Constantin Tănase a înființat trupa ‘Cărăbuș’, punând astfel bazele teatrului de revistă.
Pentru Tănase au urmat ani de glorie, el reușind să câștige prețuirea publicului, care a apreciat curajul marelui artist de a pune cu umor punctul pe „i”, chiar și în vremurile cele mai tulburi.
Într-o prezentare a Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’ din București se arată că Tănase ‘încă mai juca în Bucuresti, la un an de la invazia sovietică, iar într-unul din spectacolele sale, satirizând obsesia invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: ‘Davai Ceas!’ (dă-mi ceasul), artistul a introdus următorul monolog:
„Rău era cu ‘der, die, das’
Da-i mai rău cu ‘davai ceas’
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo tovărășie!”
După ce i s-a interzis să mai prezinte acest cuplet, Tănase s-a prezentat în fața publicului cu zeci de ceasuri pe mânecile trench-ului, fără a mai spune nicio replică. A scos apoi din pardesiu un ceas mare și s-a adresat publicului, aflat în delir: ‘El tic, eu tac’.
La puțin timp după această reprezentație, în anul 1945, Constantin Tănase a fost găsit mort, existând suspiciunea că ar fi fost asasinat. Acest lucru nu a fost confirmat niciodată în mod oficial, ci s-a perpetuat mai mult din pricina celor care l-au dorit erou sau victimă pe cel care reușise de atâtea ori să spună ce-i durea pe românii simpli .
La Vaslui, spiritul său e încă prezent. De altfel, Constantin Tănase nu s-ar fi putut naște în altă parte decât într-un loc cu oameni hâtri și isteți, așa cum sunt vasluienii.
‘În general, cu cât populația unei zone este mai săracă, cu atât are un umor care, de regulă, depășește nivelul comun. Tănase s-a născut, într-adevăr, într-o zonă foarte săracă, însă a fost binecuvântat de Dumnezeu cu foarte mult har, cu talent și cu umor. Dacă ne aducem aminte de celebrele versuri ‘De la Nistru pân’ la Don, davai ceas, davai palton’, iată că în zona aceasta a Vasluiului, ținând cont de conjunctura internațională, conjunctura politică, am adaptat foarte repede ‘De la Nistru pân’ la Don, davai ceas, davai i Phone’. Încercăm, astfel să-l parafrazăm totdeauna pe marele Constantin Tănase. El, la rândul lui a luat tot ce era mai frumos și mai hazliu și prin modul în care reușea să treacă peste necazuri și să apară pe scenă, a devenit extraordinar de iubit. Nu este întâmplător că e vasluian, nu e întâmplător că a ajuns pe cele mai mari scene ale țării. Cu siguranță cine va veni la Vaslui, pe tărâmul lui Constantin Tănase, va constata nu că oamenii sunt săraci, ci că au extraordinar de mult umor’, a spus Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene ‘Nicolae Milescu Spătarul’ Vaslui.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Vaslui poartă numele lui Constantin Tănase, iar în fața instituției, un bust al marelui artist, realizat de sculptorul Marcel Guguianu, veghează orașul care l-a plămădit și l-a dat lumii. Cel mai mare omagiu adus lui Constantin Tănase este, însă, festivalul internațional de umor, unic prin amploare și valoare, manifestare care se organizează odată la doi ani în Vaslui.
Prima ediție a festivalului a avut loc în vara anului 1970, iar de atunci porțile Vasluiului s-au deschis larg, pentru mii de artiști. ‘Sufletul festivalului’ a fost încă de la primele ediții Valentin Silvestru, critic de teatru și scriitor, la rândul său, născut în județul Vaslui.
‘Impresia dominantă, cel puțin până în 1989, era cea de sărbătoare generală a comunității, de fiesta. Mai întâi, cei care lucram la Cultură, intram în febra pregătirilor cu vreo șase luni înainte. Se înroșeau telefoanele, zbârnâiau mașinile de scris, se adunau vrafuri de corespondență între Cultură și cei de la PCR. (…) În vremurile sale de glorie, festivalul dura aproape o lună, iar participanții, numai la concursul de interpretare erau peste 1.000. Se evolua și până la miezul nopții. (…) Participau la Gală și monștrii sacri ai umorului românesc: Dem Rădulescu, Horia Căciulescu, Puiu Călinescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, a căror aură strălucea mai palid în compania tinerilor’, își amintește profesorul Dan Ravaru.
Grupurile satirice și interpreții individuali aveau adesea în textele lor aluzii fine la adresa regimului comunist, lucru care făcea deliciul publicului. La fel cum Constantin Tănase tăia în carne vie, dar cu umor și rafinament, interpreții care urcau pe scena festivalului de la Vaslui înainte de Revoluția din decembrie 1989, aveau grijă să introducă mereu în textele lor ‘șopârle’ savurate de public.
Într-un volum dedicat Festivalului de Umor ‘Constantin Tănase’, se vorbește de ‘rezistența prin umor’, lucru întărit de faptul că, în ciuda cenzurii iminente, manifestarea în care se făcea practic ‘haz de necaz’, a reușit să reziste.
Profesorul Dan Ravaru remarcă o scădere a calității umorului la ultimele ediții ale festivalului și pune acest lucru pe seama faptului că la ‘dezastrul economic’ la care am asistat în ultimii ani, trebuia să se adauge, inevitabil, și ‘dezastrul umorului’.
‘Să fim însă optimiști, cred că am ajuns la jumătatea paharului, cea goală. Poate începe cea plină și vom ști aceasta, urmărind tot ce se va întâmpla la Festivalul Umorului ‘Constantin Tănase’, ajuns oricum la o vârstă matusalemică pentru perenitatea unui act de cultură în România’, a subliniat Ravaru.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.