Bisericile și mănăstirile din județul Vaslui reprezintă un veritabil tezaur al acestor locuri și se pot înscrie în galeria națională de monumente prețioase.
Județul Vaslui păstrează zeci de biserici de lemn, care prezintă o vechime și valoare arhitecturală deosebite, 55 fiind incluse în Lista monumentelor istorice, iar 15 dintre acestea sunt clasate ca monumente de categorie A, cu valoare națională și universală.
”Bisericile de lemn din județul Vaslui sunt specifice acestei zone prin tehnica de execuție, prin sistemul constructiv, dar și prin detaliile decorative. De asemenea, acestea sunt mărturii ale ctitorilor, ale măiestriei meșterilor, ale oamenilor din trecut care au slujit în ele sau le-au îngrijit, reflectând astfel memoria locală”, a declarat Corina Ursache, director executiv al Direcției pentru Cultură Vaslui.
Autoritățile județene doresc includerea bisericilor și mănăstirilor într-un circuit turistic, însă proiectul nu s-a materializat din cauza lipsei banilor.
Multe dintre bisericile de lemn necesită lucrări de conservare și reabilitare, pentru care nu există resurse, dar specialiștii susțin că este foarte important ca ele să fie, totuși, cunoscute și vizitate de oamenii simpli, dar mai ales protejate pe cât se poate de vasluieni.
* Schitul Pârvești — întemeiat la 1666 de vornicul de poartă Apostol Talpeș și nepoții săi, Ioan și Simion Popescu, postelnici de Bilahoi — a fost reclădit în 1816-1820 de către monahul Nicodim Popescu, urmaș al ctitorilor, împreună cu serdarul Gh. Cociu și Ioan Nedelcu.
Ansamblul cuprinde două construcții de lemn, Biserica ”Sf. Nicolae” și turnul clopotniță. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” a Mănăstirii Pârvești este construită din bârne de stejar, prinse în ”cheotoare dreaptă”, pe temelie de piatră de râu și tălpoaie de lemn. Temelia inițială a fost tencuită și transformată în soclu care a fost supraînălțat. Privită în ansamblu, biserica din Pârvești este o construcție masivă, cu pereți înalți, cu acoperișul din șindrilă. Cele trei turle au pereții căptușiți cu șindrilă, iar acoperișurile cu tablă în solzi. Ancadramentele ferestrelor și ale ușii de la intrare sunt neornamentate.
Sistemul de boltire a bisericii este unitar, cu turle octogonale, amplasate pe pronaos, naos, altar. Ușa masivă de stejar de la intrarea în pronaos are feroneria lucrată în atelier meșteșugăresc local. Biserica păstrează icoane și mobilier de epocă din lemn de tei, sculptat și pictat în tehnica ulei.
Catapeteasma a fost pictată în manieră bizantină, fiind mai veche decât icoanele din biserică. Colonete cu capiteluri sculptate cu volute și frunze de acant despart iconostasul în registre verticale.
Turnul clopotniță al Mănăstirii Pârvești, construit în 1820 în partea de vest a incintei, este construit din bârne de stejar, încheiate în ”cheotoare dreaptă”, pe soclu de piatră. Are scară interioară de lemn și acoperiș piramidal din șindrilă. În vârful acoperișului se află o cruce metalică lucrată artistic la baza căreia se află semiluna turcească, soarele bizantin, sulița și iataganul turcesc, toate simbolizând triumful creștinismului.
”Biserica a suferit în timp mai multe intervenții, cum ar fi închiderea pridvorului și adăugarea unei centuri de beton de jur împrejurul bisericii (1974). În momentul de față, biserica se află într-o stare precară de conservare: tălpile din lemn de stejar ale fundațiilor sunt putrezite; pardoseala de lemn este putredă; învelitoarea de șindrilă este degradată. Monumentul a fost supus unor tasări inegale, fapt care a dus la înclinarea elementelor de structură verticală și la dislocări de elemente, fiindu-i afectat sistemul de rezistență. Biserica fostului schit de la Pârvești este frumos prezentată de Dorinel Ichim în lucrarea ‘Biserici de lemn din Eparhia Hușilor’ drept înaltă și semeață, cu trei turle, alături de clopotnița supraetajată, reprezentând una dintre cele mai mărețe construcții de lemn ale genului arhitecturii populare din Moldova Centrală”, a declarat Corina Ursache.
* Biserica de lemn ”Sf. Gheorghe” a fostului schit Lipovăț a fost ctitorită de Vasile Lupu, mare vornic, pe la 1626 și a fost refăcută înainte de 1717 de către obștea de călugări. Închinată la Mănăstirea Zografu de la Athos, mănăstirea mai este cunoscută și sub denumirea de Zografu (Zugravii, Zugrafii). A suferit de-a lungul timpului mai multe reparații și intervenții.
În secolul al XIX-lea s-a intervenit la acoperiș, adăugându-se peste draniță tablă zincată. Au fost adăugate abside laterale, iar temelia din piatră uscată a fost transformată în soclu. Acoperișul este în patru ape, sprijinit pe console cioplite în trepte, cu streașina lungă, înfundată cu bârne dispuse în trepte. Aspectul exterior se caracterizează prin prezența celor două brâie cioplite în torsadă și amplasate unul deasupra și celălalt sub ferestre, înconjurând biserica. Pe ancadramentul lat al ferestrelor, încheiate în cepuri de lemn, au fost săpate două chenare în formă de șănțulețe și al treilea în relief.
Ancadramentul de la intrare este lat, fiind decorat cu două rozete în partea de sus și două la mijloc, cele din urmă având motivul ”vârtejului” înscris în ele.
* Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Obârșeni, comuna Vinderei, a fost ctitorită în 1746 de către banul Costache Lupu, pe locul unei biserici vechi, din nuiele lipite cu lut și arsă în 1741. Are o arhitectură populară unică în Eparhia Hușilor, prin realizarea tehnică de la structură până la sistemul de închidere, planimetria, armonia volumelor și decorația ce ține de arhitectura medievală românească la confluența cu arta populară. Biserica adăpostește icoane pictate de Dima Zugrav, icoana triptic ”SF. Nicolae”, ulei pe lemn, cu riză argintată, poleită și inscripție în limba rusă din 1786. Pomelnicul triptic al ctitorilor din 1746 și fondul de carte veche religioasă se află în colecțiile Muzeului Eparhial Huși.
* Biserica din lemn ”Sf. Nicolae” a schitului Cârțibași, comuna Bogdănița, a fost ctitorită în anul 1833 de paharnicul Gheorghe Oprișan și soția sa Ruxanda, așa cum arată pisania de pe frontispiciu. Două elemente constructive particularizează acest monument: prezența turnului pe naos și a două bolduri (pe pronaos și pe altar) în care sunt fixate cruci împodobite. La această biserică s-a folosit o modalitate originală de protecție a pereților, aceștia fiind acoperiți în totalitate cu șindrilă, caz singular întâlnit la bisericile de lemn din Eparhia Hușilor. Ușa originală, formată din două blăni masive de stejar, păstrează feroneria inițială, lucrată cu mult meșteșug. Interiorul s-a păstrat neschimbat, pereții fiind din cununi orizontale de bârne. Elemente decorative ale stilului baroc pot fi admirate pe amvonul supraînălțat din dreapta naosului.
Catapeteasma este decorată de colonade ce au capitelurile bogat împodobite cu sculpturi. O bogată sculptură în lemn se întâlnește și la ramele icoanelor de pe catapeteasmă. În biserică se păstrează pomelnicul triptic al ctitorilor scris în iulie 1833, de dimensiuni neobișnuit de mari.
* Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Tatomireștieste construită în anul 1792 de către postelnicul Arghire Cuza și soția sa, Ilinca, fiica vornicului Lupu Costache, ca paraclis de curte. Gheorghe Balș, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, aprecia, în 1933, că ”exteriorul bisericii, în simplicitatea ei, nu este lipsit de proporție”, iar interiorul era, inițial, înzestrat cu oale de rezonanță și decor cu ”flori de ipsos” pe bolți, realizate în stuc. În pronaos se află lespezile funerare ale ctitorilor și ale familiilor acestora.
Lăcașul de cult este construit din piatră, având acoperișul din șindrilă, fiind singura de acest fel din Eparhia Hușilor.
Cutremurele din 1977 și 1986 au avariat biserica. În prezent se observă fisuri în zidărie la contraforții adăugați între 1957-1960, precum și pe pereții de nord și de sud. În interior este un grad înalt de umiditate, iar iconostasul, precum și icoanele sunt supuse atacului xilofag (ciuperci care se hrănesc cu lemn). Învelitoarea din șindrilă este îmbătrânită și degradată, iar ulucile și burlanele ar trebui înlocuite. Peretele de nord, spre deosebire de cel sudic, este afectat de factorii de mediu, dar și de depunerea unui strat subțire de mușchi. Unic în zonă, monumentul istoric de la Tatomirești are nevoie de lucrări de consolidare-restaurare pentru ca urmele trecutului să ajungă și la generațiile viitoare.
* Biserica cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Tăcuta se află în partea de nord a satului și a fost zidită în anul 1839 de către boierul Gheorghe Sturza și soția sa, Smaranda. La început, biserica era folosită de familia Sturza, după care a fost dată spre folosință satului format din clăcașii boierului.
Din punct de vedere artistic, se poate observa că biserica are în partea de vest un fronton triunghiular sprijinit pe două coloane cu capitel simplu. Pe pereții de nord și sud sunt panouri rectangulare și pilaștri, iar ferestrele au deschideri în arc în plin cintru.
În prezent, în biserică nu se mai oficiază servicii religioase, lăcașul de cult având un stadiu avansat de degradare, existând riscul prăbușirii. Soclul bisericii este afectat de umiditate și prezintă exfolieri ale tencuielilor. Pereții portanți din cărămidă au zugrăveala exfoliată. Atât pe peretele de nord, cât și pe cel de sud se observă fisuri care coboară de sub cornișă prin dreptul ferestrelor și continuă până la soclu. De asemenea, cornișa este și ea fisurată pe toate laturile bisericii. Jgheaburile sunt degradate, iar, pe alocuri, sunt sparte. Învelitoarea din tablă este îmbătrânită. În interior se observă fisuri mari ale arcelor care susțin bolta naosului și a altarului. Turla patrulateră de pe pronaos este ușor deplasată.
* Mănăstirea Mălinești este așezată la o altitudine de 600 de metri, în comuna Gârceni, în zona numită popular Dealul Schitului. Așezarea monahală este ctitorie a Ieromonahului Nicodim Hudici de la 1826. Construită din bârne de stejar, împodobită cu iconostas și pictură în ulei, biserica a fost renovată de meșterii Teodor și Gheorghe la 30 aprilie 1826. Biserica și pământul Schitului Mălinești au aparținut Parohiei Gârceni de la 1887 până la 1928, timp de 41 de ani neîntrerupt. În anul 1929, prin ședința Sfântului Sinod, s-a aprobat reînființarea Schitului Mălinești ca schit de călugărițe, care a funcționat până în anul 1959. Viața călugărească reîncepe la 1990, prin venirea unui grup de monahi.
* Mănăstirea Moreni se află în comuna Deleni, sfântul așezământ datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea, fiind ctitorit de slugerul Lupan Buznea, în timpul domnitorului Petru Rareș. Pe locul primei biserici de lemn, distruse în anul 1801, a fost ridicată de către credincioșii Horduna și Giușcă o nouă biserică.
Desființată în anul 1959, Mănăstirea Moreni a fost reînființată în 1990. Duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Meletie Mercaș, a construit un ansamblu de chilii, având încorporat și un paraclis. A fost amenajat un frumos muzeu cu obiecte de artă bisericească și s-au înființat ateliere de tricotat și confecționat veșminte bisericești, care ajung atât în țară, cât și în străinătate.
* Ansamblul arhitectural al Episcopiei Hușilor este constituit din biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, turnul clopotniță, Palatul Episcopal, chiliile și zidul de incintă.
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost construită de Ștefan cel Mare în anul 1495, în cadrul curții domnești, funcționând de-a lungul timpului ca mănăstire și, mai apoi, ca și Catedrală Episcopală (începând de la sfârșitul secolului al XVII-lea).
Monument de o valoare istorică și religioasă excepțională, reconstruit în sec. XVIII-XIX, mănăstirea mai păstrează și astăzi urmele temeliilor străvechi și pisania din vremea marelui voievod. Biserica a fost avariată de cutremurul din 1692, incendiată și jefuită în 1711 de tătari și reclădită în 1753-1756 de Episcopul Inochentie, cu ajutorul domnitorului Matei Ghica. Dărâmat de cutremurul din 1802, lăcașul a suferit numeroase transformări de la ferestre în sus; în 1863 a fost afectată zona cornișei, în 1945 turlele; au fost apoi adăugiri, în 1896 (proscomidiar), în 1910 (veșmântar) și în 1945 (pridvorul cel mare).
Pisania, scrisă cu majuscule în limba slavonă, se află astăzi deasupra ușii de la intrare. Turnul-Clopotniță, situat la intrarea în incintă, pe latura de est, a fost zidit în 1938 de Episcopul Nichifon Criveanul, din cărămidă și beton armat.
Prezintă un plan rectangular, patru nivele, accesul făcându-se printr-o boltă cu deschidere în arc în plin centru. Palatul Episcopal, construit de episcopul Iacov Stamati, 1782-1792, pe ruinele Palatului Domnesc (sec XV-XVII), înglobând și pivnițele din sec. XV, ars în 1813, a fost reclădit în 1849 de Episcopul Sofronie Miclescu. Zidul înconjurător și chiliile ridicate în anul 1849, prin strădania Episcopului Sofronie Miclescu, au fost refăcute în 1934 de episcopul Nichifon Criveanul.
Cu prilejul redeschiderii Episcopiei, din anul 1996, biserica a fost reparată prin strădania PS Ioachim, fost episcop al Hușilor.
Muzeul Eparhial de la Huși adăpostește piese bibliografice, picturi, obiecte religioase și personale, aparținând tuturor episcopilor de Huși, valori spirituale, dar și materiale incontestabile. Muzeul cuprinde cele mai valoroase mărturii de artă plastică și decorativă din Eparhia Hușilor din secolele XVI — XIX, precum și un important tezaur de carte veche românească și străină din secolele XVII — XIX.
* Biserica ”SF. Ilie” a Mănăstirii Florești din comuna Poieneștia fost construită la inițiativa egumenului Nil între 1852 — 1859, se află pe locul vechiului lăcaș ctitorit de către Cârstea Ghenovici, mare vornic și soția sa Anghelina, în anul 1598 și înnoită de urmașii săi, Gavriliță Costache vornicul și fiii săi, Vasile vornicul și Lupu vistiernicul, împreună cu Antonie Jora hatmanul între anii 1686 și 1694.
Lucrările, sistate după secularizarea averii din 1863, au fost finalizate de statul român în perioada 1879 — 1883, la stăruința lui Iosif Gheorghian, episcop al Hușilor, sub conducerea arhitectului Burelli și a inginerilor Gr. Palada și Onofreo Messina. Grav avariată de cutremure, biserica a fost restaurată de Ministerul Culturii și Cultelor între anii 1992 — 2007. În pronaos se află icoana făcătoare de minuni ”Maica Domnului cu Pruncul”, ferecată cu argint aurit în 1749 de către doamna Moldovei, Ecaterina, soția domnului Constantin Mavrocordat.
Chiar dacă nu s-a reușit includerea bisericilor de lemn și a mănăstirilor într-un circuit turistic, în fiecare an, înainte de sărbătorile de Paști, autoritățile județene fac eforturi pentru a facilita accesul credincioșilor către lăcașurile de cult. Dacă pe drumurile pietruite vremea rea de peste iarnă a produs pagube, se fac reparații. De asemenea, săptămânal, sunt puse la dispoziție în mod gratuit mijloace de transport pentru credincioșii care vor să meargă la mănăstiri.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.