Prefectura a suspendat programul de audienţe

Social

Instituţia Prefectului Vaslui a suspendat programul de audienţe până la o dată care va fi comunicată ulterior, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Mircea Gologan, măsura vine în contextul acţiunilor întreprinse de autorităţi pentru limitarea posibilităţii răspândirii coronavirusului.

„Trebuie să evităm pe cât posibil ca cetăţenii să intre în contact cu potenţiali purtători ai virusului. În urma deciziei de suspendare a audienţelor la permise şi paşapoarte, am decis şi noi să întrerupem pentru moment activitatea de audienţe cu cetăţenii până la o dată pe care o vom anunţa ulterior, în funcţie de dispoziţiile pe care le vom primi. Este o perioadă în care atenţia noastră se canalizează în principal pe gestionarea problemelor legate de coronavirus, motiv pentru care am considerat oportună măsura suspendării audienţelor”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Gologan.

Reprezentanţii Prefecturii au precizat că cetăţenii se pot adresa pentru rezolvarea unor probleme telefonic sau prin intermediul e-mail-ului. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul