( 11 anunturi )
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – asistent medical principal, în specialitatea medicină generală, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Secţiei ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii;
– 1 post – asistent medical principal, în specialitatea medicină generală, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Secţiei Psihiatrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii;
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare
în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I.Asistent medical principal – în specialitatea medicină generală
-diplomă de scoală sanitară postiliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărarii Guvernului nr.797/1997 – privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
– diplomă bacalaureat;
– adeverinta participare concurs emisa de OAMGMAMR;
– certificat membru OAMGMAMR;
– aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei valabil la data depunerii dosarului;
– 5 ani vechime în specialitate ca asistent medical;
– examen certificat de grad principal.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
11.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
16.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
16.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
16.12.2025 ora 15:00 Afisarea rezultatelor la proba interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 2 posturi – asistent medical licențiat principal, în specialitatea medicină generală, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Secţiei Pediatrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii;
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare
în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I.Asistent medical licențiat principal – în specialitatea medicină generală
– diplomă de licență în specialitate;
– diplomă bacalaureat;
– adeverinta participare concurs emisa de OAMGMAMR;
– certificat membru OAMGMAMR;
– aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei valabil la data depunerii dosarului;
– 5 ani vechime în specialitate ca asistent medical;
– examen certificat de grad principal.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 100 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
11.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
16.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
16.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
16.12.2025 ora 15:00 Afisarea rezultatelor la proba interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – asistent medical debutant, în specialitatea medicină generală, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă în cadrul Blocului Operator Central la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii;
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare
în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I.Asistent medical debutant – în specialitatea medicină generală
-diplomă de scoală sanitară postiliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărarii Guvernului nr.797/1997 – privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
– diplomă bacalaureat;
– adeverinta participare concurs emisa de OAMGMAMR;
– certificat membru OAMGMAMR;
– aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei valabil la data depunerii dosarului;
– fără vechime în specialitate.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-28.11.2025 de la ora 10:00 pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
11.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
16.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
16.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
16.12.2025 ora 15:00 Afisarea rezultatelor la proba interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – infirmier/infirmieră, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă in cadrul Blocului Operator Central la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfanta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea
participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I. Infirmier/ infirmieră
– diplomă de absolvire a liceului;
– curs de infirmiere organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sau curs de infirmiere organizat de furnizori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală resurse umane şi certificare;
– 6 luni vechime în vechime în specialitate.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-
28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
02.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la selectia dosarelor (admis/respins)
03.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la selectia dosarele de inscriere
10.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
10.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba scrisa
15.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
15.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
15.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la proba interviu
16.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba
interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Tematica și bibliografia, necesară în vederea susţinerii concursului:
TEMATICA
1. Descrierea ocupației de infirmier, competențele profesionale și atribuţiile infirmierei.
2. Igiena personală, echipamentul de lucru:
• îngrijirea şi igiena mâinilor;
• igiena corpului;
• definiția echipamentului de protecție, exemplificări;
• folosirea echipamentului de lucru obișnuit și a echipamentelor speciale.
3.Asigurarea curățeniei, dezinfecției și igienizarea spațiilor din incinta unității spitalicești și ambulatoriu integrat.
-curățenia și dezinfecția;
-noţiuni despre substanțele dezinfectante utilizate în spital, prepararea soluțiilor dezinfectante și de curățenie;
– efectuarea curățeniei și dezinfecției în cabinete medicale, saloane, săli de tratamente,bloc operator, laboratoare, săli de așteptare, oficii alimentare, grupuri sanitare, holuri, căi de acces, magazii, anexe și alte incinte;
-curățarea și dezinfecția obiectelor folosite de bolnav (lenjerie, ploscă, bazinete, urinare, scuipători, tavițe renale);
-efectuarea deparazitării bolnavilor și a obiectelor acestuia (definiție, scop, etape de execuție);
-curățarea și dezinfecția mobilierului, obiectelor şi încăperilor din unitățile sanitare;
-colectarea, transportul, depozitarea lenjeriei si rufariei curate si murdare/contaminate;
-circuitul de transport al lenjeriei curate/murdare.
4. Acordarea îngrijirilor pentru pacienți:
-alimentarea bolnavului, tipuri de regimuri;
-curățare/dezinfecție veselă;
-circuitul /transport alimente;
-schimbarea lenjeriei de pat;
-asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a bolnavilor (baia generală, dezbrăcare/îmbrăcare bolnav, toaleta generală și pe regiuni a bolnavilor);
-prevenirea și îngrijirea escarelor de decubit;
-captarea produselor fiziologice și patologice.
5. Pozițiile, mobilizarea și transportul pacienților
• Patul și anexele sale;
• Pozițiile bolnavului, mobilizarea persoanei asistate (observarea, schimbarea poziției bolnavului);
• Transportul pacientului;
• Mobilizarea pacientului.
6. Îngrijirea pacienților cu nevoi speciale;
7. Notiuni de prim ajutor;
8.ORDIN nr. 1.761/3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia; Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 14 septembrie 2021;
9.ORDIN MS Nr. 1101/30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
Precauțiunile Standard
Spălatul mîinilor (obiective, pregătirea materialelor, efectuarea procedurii)
Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează în sistemul sanitar, la produsele biologice.
Asigurarea îngrijirilor de urgenţă în caz de expunere accidentală la produse biologice.
10. ORDIN nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 cu Anexele nr. 1-4, pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.
11.Circuitele funcționale ale spitalului.
12.Drepturile pacientului – Legea nr. 46/2003 – privind drepturile pacienților, actualizată la data prezentă, cu modificarile și completările ulterioare.
13.Comunicarea și relațiile interpersonale infirmieră /pacient/personal medical.
14. ORDIN nr. 1.025/7 decembrie 2000 pentru aprobarea Normelor privind serviciile de spălătorie pentru unităţile medicale, actualizată la data prezentă, cu modificarile și completările ulterioare.
ANEXA 1 – Norme tehnice privind serviciile de spălătorie pentru unităţile medicale – definitii, Colectarea la sursă şi ambalarea lenjeriei, transportul şi depozitarea lenjeriei murdare.
BIBLIOGRAFIE
1.PROGRAM NAȚIONAL DE PREGĂTIRE A INFIRMIERELOR – Note de curs – OAMGMAMR- 2012 / alte ediții actualizate pînă la data prezentă.
2.ORDIN nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 14 septembrie 2021.
3.ORDIN M.S. Nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 7 oct 2016.
4.OMS nr. 1.226/ 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
– Monitorul oficial nr. 855/18 decembrie 2012- Anexele nr. 1, 2, 3- capitole I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, X, XI, XII;
5.Legea nr. 46/2003 – privind drepturile pacientilor, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
6.Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
– Vol.I – coord. lucrare – Lucreţia Titircă-Edit.Viata Medicala Româneasca-Bucuresti – 2007 / alte ediții revizuite
7. ORDIN nr. 1.025/7 decembrie 2000 pentru aprobarea Normelor privind serviciile de spălătorie pentru unităţile medicale, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
ANEXA 1 – Norme tehnice privind serviciile de spălătorie pentru unităţile medicale – definitii, Colectarea la sursă şi ambalarea lenjeriei, transportul şi depozitarea lenjeriei murdare.
În cazul în care calendarul de concurs va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunostinţă candidaţilor prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unităţii.
Informații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, Str Mihail Kogalniceanu, nr. 35, telefon 0235/312120 int.138 – ref. Fintinaru Roxana.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – referent de specialitate gradul II, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Compartimentului Protectia Datelor la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află
funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în
funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I.Referent de specialitate gradul II
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă, emise de instituţii acreditate de Ministerul Educaţiei;
– diplomă de bacalaureat
– cunostinte operare pe calculator;
– curs responsabil protecţia datelor cu caracter personal (DPO)/curs responsabil GDPR;
– 3 ani și 6 luni in specialiatea studiilor absolvite.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 100 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
12.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
15.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
17.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
17.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
BIBLIOGRAFIE şi TEMATICĂ:
• Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările şi completările ulterioare – integral;
• Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată – integral;
• Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 174/2018 privind lista operaţiunilor pentru care este obligatorie realizarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor cu caracter personal – integral;
• Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
• Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiiilor, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
• Legea nr.46/2003 drepturile pacienților;
• Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
• Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (titlul VII Spitalele).
În cazul în care calendarul de concurs va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunostinţă candidaţilor prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unităţii.
Informații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, Str Mihail Kogalniceanu, nr. 35, telefon 0235/312120 int.138 – ec. Ciobanu Florina.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – brancardier, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Secţiei ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfanta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I. Brancardier
– diplomă de absolvire 10 clase;
– fără vechime în activitate.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-
28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
02.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la selectia dosarelor (admis/respins)
03.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la selectia dosarele de inscriere
10.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
10.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba scrisa
15.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
15.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
15.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la proba interviu
16.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba
interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Tematica și bibliografia, necesară în vederea susţinerii concursului:
TEMATICA
1. Norme privind curățarea/curățenia și dezinfecția în unitățile sanitare.
-Curățarea/curățenia /ordinea operațiunilor de curățenie, metode, reguli de întreținere și păstrare a ustensilelor și materialelor de curățenie;
-Dezinfecția;
-Noţiuni despre substanțele dezinfectante utilizate în spital, prepararea soluțiilor dezinfectante și de curățenie;
-Definirea următorilor termeni : curățarea, curățenie, dezinfecție, produse biocide, substanțe active, produs detergent-dezinfectant, antiseptic, dezinfecție de nivel înalt, mediu și scăzut;
-Reguli generale în aplicarea programului de curățare;
– Curățenia-dezinfecția curentă;
-Criterii de utilizare a produselor dezinfectante.
2. Drepturile pacienților.
3. Transportul, mobilizarea si însoțirea pacienţilor cu targa, căruciorul și alte mijloace transport pacienți.
– clasificare, pregătire și întreținere, curățare și dezinfecție mijloace de transport pacienți;
– poziţiile pacientului în funcţie de afecţiuni;
– clasificare categorii pacienți care trebuie transportaţi;
– aşezarea pacientului pe targă/transportul pacienților cu fracturi și alte patologii, efectuarea transportului pacienţilor accidentați/politraumatizați și alte patologii.
4. Noțiuni de prim ajutor.
5. Norme generale privind gestionarea deșeurilor menajere și a celor rezultate din activitațile medicale.
Colectare, depozitare, transport deșeuri rezultate din activitatea medicală.
6. Igiena mîinilor ( obiective, pregatirea materialelor, efectuarea procedurii).
7. Igiena personală și echipamentul de protecție.
8. Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale la produsele biologice. Asigurarea îngrijirilor de urgenţă în caz de expunere accidentală la produse biologice.
BIBLIOGRAFIE
1. PROGRAM NAȚIONAL DE PREGĂTIRE A INFIRMIERELOR – Note de curs – OAMGMAMR- 2012 / alte ediții actualizate pînă la data prezentă;
2. ORDIN nr. 1761/3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, actualizată la data prezentă cu modificările și completările ulterioare
Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 14 septembrie 2021
3. ORDIN M.S. Nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, actualizată la data prezentă cu modificările și completările ulterioare.
Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 7 oct 2016
4. OMS nr. 1226 / 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.
Monitorul oficial nr. 855/18 decembrie 2012 – Anexele nr. 1, 2, 3- capitole I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, X, XI, XII
5. Legea nr. 46/2003 – privind drepturile pacienților, actualizată la data prezentă cu modificările și completările ulterioare.
6. Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale – Vol.I – coord.lucrare – Lucreţia Titircă-Edit.Viata Medicala Româneasca-Bucuresti – 2007 / alte ediții revizuite.
În cazul în care calendarul de concurs va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunostinţă candidaţilor prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unităţii.
Informații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, Str Mihail Kogalniceanu, nr. 35, telefon 0235/312120 int.138 – Fintinaru Roxana .
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – ingrijitor/ingrijitoare, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Sectiei Boli Infectioase la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfanta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii;
– 1 post – ingrijitor/ingrijitoare, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă în cadrul Sectiei Medicina Interna la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfanta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în
funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I. Ingrijitor/ingrijitoare
– diplomă de absolvire 10 clase;
– fără vechime în activitate.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-
28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
02.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la selectia dosarelor (admis/respins)
03.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la selectia dosarele de inscriere
10.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
10.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
11.12.2025 ora 09:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba scrisa
15.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
15.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
15.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la proba interviu
16.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba
interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Tematica și bibliografia, necesară în vederea susţinerii concursului:
TEMATICA
1.Igiena personala si echipamentul de lucru
-îngrijire şi igiena mâinilor
-igiena corpului
-definitia echipamentului de protectie, exemplificari
-folosirea echipamentului de lucru obisnuit si a echipamentelor speciale
2.Asigurarea curăteniei, dezinfectiei si igienizarea spatiilor din incinta unitatiilor spitalicesti
-Curățarea/curățenia /ordinea operațiunilor de curățenie, metode, reguli de întreținere și păstrare a ustensilelor și materialelor de curățenie
-dezinfectia
-noţiuni despre substantele dezinfectante utilizate în spital, prepararea solutiilor dezinfectante si de curatenie
-tehnici de efectuare a curateniei si dezinfectiei in cabinete medicale, saloane, bloc -operator, laboratoare, sali de tratamente, sali de asteptare, oficii alimentare, grupuri sanitare, alte incinte;
curatarea si dezinfectia obiectelor folosite de bolnav(lenjerie, plosca, bazinete, urinare, scuipatori, tavite renale)
efectuarea deparazitarii bolnavilor si a obiectelor acestuia(definitie, scop, etape de executie)
curatarea si dezinfectia mobilierului, obiectelor şi încăperilor din unitatile sanitare
colectarea, transportul, depozitarea lenjeriei si rufariei curate si murdare/contaminate
circuitul de transport al lenjeriei curate/murdare
3.Acordarea îngrijirilor pentru pacienti:
curatare/dezinfectie vesela
circuitul /transport alimente
schimbarea lenjeriei de pat
Patul de spital si anexele sale
4.ORDIN M.S. nr. 1101/30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare /MONITORUL OFICIAL NR. 791 din 7 octombrie 2016, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
• Precauțiunile Standard
• Normele de supraveghere, prevenire si limitare a infectiilor asociate sistentei medicale in unitatile sanitare
• Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucreaza in sistemul sanitar, la produsele biologice.
• Asigurarea îngrijirilor de urgenţă, în caz de expunere accidentală la produse biologice.
5.ORDIN nr. 1.761/3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 14 septembrie 2021
Anexa 1: Capitole I, II, III, IV
Anexa 3
6.OMS nr. 1226/03.12.2012 publicat în M.O. NR. 855/18.12.2012 – Norme tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activitatile medicale, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
• Definitii
• Clasificari
• Colectare la loc de producere
• Ambalare deseuri
• Depozitare/transport
• Atributii, responsabilitati in gestionarea deseurilor rezultate din activitatea medicala.
7. Legea nr. 46/2003 – privind drepturile pacientilor, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
BIBLIOGRAFIE
• ORDIN Nr. 1101/30 septembrie 2016 – privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
• ORDIN nr. 1.761 /3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, Emitent – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 14 septembrie 2021, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
• Anexa 1: Capitole I, II, III, IV
• Anexa 3
• Norme tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activitatile medicale – OMS nr. 1226/03.12.2012 publicat în M.O. NR. 855/18.12.2012, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare;
• Definitii
• Clasificari
• Colectarea la locul de producere
• Ambalarea deseurilor
• Depozitarea temporara
• Transportul
• Responsabilitati in domeniul gestionarii deseurilor rezultate din activitati medicale.
• Note de curs – PROGRAM NATIONAL DE PREGATIRE A INFIRMIERELOR – OAMGMAMR- 2012 sau alte editii actualizate la data prezenta;
• Ghid de nursing-Lucreţia Titircă – ed.viata medicala româneasca-2007 si alte editii revizuite;
• Legea nr. 46/2003 – privind drepturile pacientilor, actualizată la data prezentă cu modificările si completările ulterioare.
În cazul în care calendarul de concurs va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunostinţă candidaţilor prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unităţii.
Informații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, Str Mihail Kogalniceanu, nr. 35, telefon 0235/312120 int.138 – ec. Ciobanu Florina.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – autopsier principal în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală cu un cabinet de Medicină Legală Barlad, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I.Autopsier principal
– diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului;
– 4 ani vechime în sectorul sanitar la prosectură;
– certificat de autopsier;
– examen pentru obtinerea gradului principal.
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 14:00 Depunerea dosarelor de inscriere
02.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
02.12.2025 ora 15:30 Afisarea rezultatelor la selectia dosarelor (admis/respins)
03.12.2025 ora 15:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la selectia dosarele de inscriere
12.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
12.12.2025 ora 09:00 Proba scrisa
12.12.2025 ora 13:30 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
15.12.2025 ora 13:30 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba scrisa
16.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba practica
16.12.2025 ora 09:00 Proba practica
16.12.2025 ora 12:00 Afisarea rezultatelor la proba practica
17.12.2025 ora 12:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba practica
18.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
18.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
18.12.2025 ora 12:00 Afisarea rezultatelor la proba interviu
19.12.2025 ora 12:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba
interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Tematica și bibliografia, necesară în vederea susţinerii concursului
TEMATICĂ PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE AUTOPSIER PRINCIPAL
PROBA SCRISĂ
1. Instrumentarul utilizat în timpul autopsiei
2. Măsuri de protecție în timpul autopsiei
3. Principiile de bază ale autopsiei
4. Semnele morții instalate
5. Necropsia capului – deschiderea cutiei craniene, scoaterea creierului – elemente de tehnică
6. Deschiderea cavității toracice, necropsia organelor toracice, enumerarea timpilor și elemente de tehnică
7. Deschiderea cavității abdomino-pelvine, enumerarea timpilor și elemente de tehnică
8. Scoaterea organelor micului bazin, elemente de tehnică
9. Tehnica de îmbălsămare la nivelul arterei femurale
10. Tehnica de îmbălsămare la nivelul arterei carotide
11. Tehnica de îmbălsămare a cadavrului autopsiat
12. Manipularea cadavrelor în cadrul spitalelor
13. Curățenia și dezinfecția, definiții
14. Proceduri recomandate pentru dezinfectarea mâinilor în funcție de nivelul de risc
15. Metode de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează a fi tratat
16. Deșeuri medicale – definiții și clasificări
17. Colectarea selectivă a deșeurilor medicale
18. Stocarea temporară a deșeurilor rezultate din activități medicale
PROBA PRACTICĂ
1. Efectuarea parțială a unei necropsii prin aplicarea elementelor teoretice enunțate în tematica probei scrise la punctele 5, 6, 7, 8 .
2. Efectuarea unei tehnici de îmbălsămare prin aplicarea elementelor teoretice enunțate în tematica probei scrise la puntele 9 și 10.
BIBLIOGRAFIE PENTRU POSTUL DE AUTOPSIER PRINCIPAL
1. Tehnica necropsiei anatomo-clinice – Prof.Dr. J.Jung, UMF Tg. Mureș (site MS – Ghiduri de practică medicală, Ordinul nr. 1217/2010 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea de anatomie patologică, anexa 2( pentru punctele 1 – 11 din tematică)
2. Necropsia si semiologia anatomo-chimica – Max Leibovici
3. Legea 104 din 2003, republicată, privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial nr. 213/25 martie 2024
4. Norme metodologice din 1 aprilie 2004 de aplicare a Legii 104/2003, forma actualizată prin Hotărârea nr 909/14 septembrie 2011, art.3
(pentru punctul 12 din tematică)
5. Ordinul MS nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia,
(capitolele I, II (anexa 1), cap III si anexa 3, pentru punctele 13, 14, 15 din tematica)
6. ORDIN Nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale,
(capitolele II, III pentru punctul 16 din tematica; art. 22, 23 cap VI pentru punctul 17 din tematică și cap VII pentru punctul 18 din tematică).
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui, cu sediul în Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr.233, organizează concurs conform HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată de:
– 1 post – şofer I, post vacant de execuţie, pe perioadă nedeterminată cu normă intreagă in cadrul Serviciului Tehnic la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfanta Chiriachi” Vaslui, repartizarea programului de muncă se face conform graficului de lucru aprobat de conducerea unitaţii.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile generale sunt prevazute conform art. 15 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fişei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcţia vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcţii. Condiţiile specifice necesare în vederea
participării la concurs conform Ordinului 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitary, cu modificările şi completările ulterioare.
I. Şofer I
-diplomă absolvire a şcolii generale
-autovehicul şi tractor rutier cu remorcă, cu capacitatea de peste 2 t, şi autovehicul de transport de persoane cu peste 8 locuri
-permis de conducere valabil pentru categoriile B,C si D
-curs ambulanţier
-3 ani vechime in activitate ca şofer
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 aliniat (1) din HG 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea posturilor vacante, cu modificările şi completările ulterioare, sunt :
• OPIS – lista cu actele necesare pentru concurs, scrise in ordinea de mai jos;
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1, ataşată la prezentul anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut la anexa nr.2, ataşată la prezentul anunţ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune
contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun European, conform modelului prevăzut la anexa nr.3, ataşată la prezentul anunţ;
j) taxa concurs 50 lei.
Anexa nr.1, anexa nr.2 si anexa nr.3 sunt ataşate la prezentul anunţ.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – lit.e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Calendar concurs:
17.11.2025 Publicare anunt
17.11.2025-
28.11.2025 de la ora 10:00
pana la ora 12:00 Depunerea dosarelor de inscriere
03.12.2025 ora 10:00 Analiza si selectia dosarelor
04.12.2025 ora 08:00 Afisarea rezultatelor la selectia dosarelor (admis/respins)
05.12.2025 ora 08:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la selectia dosarele de inscriere
08.12.2025 ora 09:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba scrisa
08.12.2025 ora 10:00 Proba scrisa
09.12.2025 ora 08:00 Afisarea rezultatelor la proba scrisa
10.12.2025 ora 08:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba scrisa
11.12.2025 ora 08:30 Efectuarea prezentei candidatilor la proba interviu
11.12.2025 ora 09:00 Proba interviu
12.12.2025 ora 08:00 Afisarea rezultatelor la proba interviu
15.12.2025 ora 08:00 Termen limita pentru depunerea contestatiilor la proba
interviu
Dosarele de concurs se depun la sediul instituţiei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35 – Ambulatoriu Integrat ( Serviciul Resurse Umane ).
Dosarele de concurs se vor depune după urmatorul program:
Luni – joi – intre orele 10.00 – 14.00;
Vineri – intre orele 10.00 – 12.00.
Nu se primesc dosare de înscriere după data şi ora limită de înscriere.
Documentele se vor așeza in ordinea scrisă in Opis, vor fi numerotate, perforate și așezate in dosar. Pe coperta dosarului se va scrie corect numele și prenumele candidatului.
Tematica și bibliografia, necesară în vederea susţinerii concursului:
BIBLIOGRAFIE
1. Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului Județean de Urgență Vaslui
2. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare
3. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare
4. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare
5. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare
6. Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare
7. Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare
8. Ordonanța nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare
TEMATICĂ
o Regulamentul de organizare și funcționare al spitalului
o Legea nr. 53/2003 – Codul muncii
o Drepturile și obligațiile salariatului
o Răspunderea disciplinară
o Reguli privind timpul de muncă și odihna
o Legea nr. 319/2006 – Securitatea și sănătatea în muncă
o Obligațiile angajatorului și ale lucrătorului
o Legea nr. 307/2006 – Apărarea împotriva incendiilor
o Obligațiile angajatului privind apararea impotriva incendiilor
o OUG nr. 195/2002 și HG nr. 1391/2006 – Circulația pe drumurile publice
o Reguli generale de circulație
o Obligațiile conducătorului auto
o Semnalizarea rutieră
o Documentele necesare pentru conducerea vehiculelor
o Reguli privind transportul de persoane și materiale
o HG nr. 38/2008 – Organizarea timpului de muncă al conducătorilor auto
o Timpul maxim de conducere și perioadele de odihnă
o Pauze și perioade de repaus
o Evidența timpului de muncă
o Ordonanța nr. 27/2011 – Transporturile rutiere
o Obligațiile transportatorului și ale conducătorului auto
o Cerințe privind siguranța rutieră și întreținerea autovehiculelor
În cazul în care calendarul de concurs va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunostinţă candidaţilor prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unităţii.
Informații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, Str Mihail Kogalniceanu, nr. 35, telefon 0235/312120 int.138 – ec.Juverdianu Bogdan.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

