Site icon laVaslui.ro

Festivalul – concurs Mai cu folk 2026 va avea loc în perioada 16-17 mai

Mai cu folk, un festival-concurs unic la nivelul municipiului Vaslui și printre puținele din țară care stimulează și susține în mod real tinerii pasionați de muzica folk, își propune, încă din 2014, identificarea și promovarea talentelor interpretativ-creative ale genului, mediatizarea și lansarea acestora, precum și îmbogățirea repertoriului de gen cu noi creații muzicale.

Ediția 2026, care va avea loc în perioada 16-17 mai, are înscriși la Secțiunea CONCURS 148 de participanți din țară și din Republica Moldova, localitățile reprezentate în concurs fiind Brăila, Suceava, Rediu -Neamț, Roznov, Podoleni, Piatra Șoimului, Ruseni, Zănești, Piatra Neamț, Tecuci – Galați, Ploiești, Iasi, Bârlad, Vaslui, precum și Drochia, Ialoveni, Chișinău din Republica Moldova.

Secțiunea RECITALURI va aduce pe scena vasluiană, așa după cum tinerii au propus încă de la ediția anterioară, un artist iubit de generația lor – Pavel Stratan, dar și pe câștigătoarea Trofeului MAI CU FOLK 2025 – Alma Lorena Andronache (Ploiești).

Structurat pe patru categorii de vârstă, atât individual, cât și pe grupuri, Festivalul-concurs MAI CU FOLK are pregătite deja premiile pentru cei mai buni dintre tinerii folkiști:

•⁠ ⁠Trofeul Festivalului – 1.200 lei

•⁠ ⁠⁠Premiul special ION CHIRIAC: 1.000 lei

•⁠ ⁠⁠Premiul I: 1.000 lei

•⁠ ⁠⁠Premiul II: 750 lei

•⁠ ⁠⁠Premium III: 500 lei

•⁠ ⁠⁠Premiul pentru CREAȚIE: 750 lei

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version